| Marturia lui Sammy Tippit |
De la Naţiunile Unite la Cruce
Era una dintre cele mai pasionante momente din viaţa mea de tânăr. Aveam doar 16 ani la acea dată. Fusesem ales ca fiind unul dintre cei 30 de studenţi din statul meu care aveau să înveţe la Naţiunile Unite în New York City. Studenţi din toată America de Nord aveau să se adune acolo pentru conferinţe şi dezbateri privind pacea mondială. Era oportunitatea vieţii să cunosc alţi lideri tineri din Statele Unite şi Canada şi să fiu lansat în politica internaţională.
Ştiam ca va fi un concurs de oratorie în care studenţii urmau să vorbească despre pacea mondială în timpul perioadei de studiu. Fusesem instruit cu privire la vorbirea în public. Eram focalizat pe câştigarea concursului. Am învăţat să spun o frază scurtă despre pacea mondială în cele cinci limbi oficiale ale Naţiunilor Unite. Mi-am început discursul vorbind în cinci limbi. Strategia mea funcţionase. Am fost premiat cu premiul “Cel mai Remarcabil Orator Tânăr din America de Nord.” Imediat după aceasta, am călătorit în toată America de Nord, vorbind despre pace în lume. Însă aveam o problemă. Nu aveam pace în propria mea inimă.
După ce am absolvit liceul, m-am trezit că rătăcesc fără ţintă în viaţă. Am încercat să obţin două burse la Louisiana State University. Eram împins de la spate de mai multe fraternităţi. Mergeam la petreceri la fiecare sfârşit de săptămână. Aveam un viitor strălucit, o mulţime de prieteni şi tot ceea ce un tânăr şi-ar putea dori. Dar nu aveam pace în inimă sau un scop în viaţă.
Într-o noapte am fost la biserică cu prietena mea. Un tânăr vorbea despre Isus. A vorbit despre cum Hristos i-a schimbat viaţa. Era dintr-un context cu totul diferit de al meu. Mama sa l-a abandonat când avea doar şase săptămâni. Nu a avut o familie care să-l sprijinească aşa cum aveam eu. Dar avea ceva ce eu nu aveam. Avea pace, un scop şi bucurie în viaţa lui. A spus că acestea erau rezultatul relaţiei sale personale cu Dumnezeu prin Isus.
În acea seară m-am rugat pentru prima oară. Adică m-am rugat cu adevărat - nu am spus doar o rugăciune. Mi-am deschis inima înaintea lui Dumnezeu. I-am mărturisit că Îl dezamăgisem cumplit. M-am întors de la egoismul meu. Mi-am pus credinţa în Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi ca Mântuitor pentru păcatele mele. Când m-am ridicat de pe genunchi, eram complet schimbat. Era o minune. Câţiva din prietenii mei nu puteau crede schimbarea din viaţa mea. Un prieten mi-a spus, “Sammy, în trei săptămâni vei fi la fel cum erai înainte.”
Sunt 32 de ani de când m-am rugat acea rugăciune. Nu m-am întors niciodată la ceea ce am fost. Am găsit acea pace, bucurie şi scop în viaţă după care umblam ca tânăr. Viaţa are sens. Este o aventură. De atunci, am călătorit la peste 50 de naţiuni cu mesajul care vorbeşte despre modul în care poţi găsi pacea adevărată. Călătoria mea a început la Naţiunile Unite în New York City studiind despre pace. În cele din urmă această călătorie m-a adus la punctul în care să ţin cont de o cruce colţuroasă veche din afara Ierusalimului veche de 2000 de ani. Acolo a atârnat cea mai specială fiinţă umană care a călcat vreodată pe această planetă. Era întru totul Dumnezeu şi totuşi întru totul om. Biblia îl numeşte Fiul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp, fiul Omului. Numele lui este Emanuel, care înseamnă, “Dumnezeu este cu noi.”
După ce mi-am pus credinţa în Isus, am găsit pacea adevărată – pacea cu Dumnezeu, pace cu mine însumi şi pace cu ceilalţi. Ştiu că ceea ce Isus a făcut cu viaţa mea, poate face şi cu a ta. Dacă nu ai pace în inima ta, atunci pune-ţi încrederea în Isus Cristos. Dacă vei crede în El, atunci Duhul Său va intra în inima ta, te va ierta de păcatele tale şi-ţi va schimba viaţa. Isus te iubeşte. A murit pentru păcatele tale. El a înviat din morţi după trei zile. Dacă eşti dispus să te întorci de la calea ta păcătoasă să îţi pui încrederea în Isus, atunci poţi să experimentezi pacea Sa şi poţi găsi un scop în viaţă.
Dacă vrei să-L cunoşti pe Cristos şi să ai această pace în viaţa ta, atunci spune această rugăciune sau una asemănătoare, folosind propriile tale cuvinte. Dar roagă-te sincer. Roagă-te cu credinţă.
“Dumnezeule drag, ştiu că am păcătuit şi am greşit împotriva ta. Îmi pare rău. Mă întorc de la păcatele mele. Mulţumesc pentru că L-ai trimis pe Isus să moară şi să ia pedeapsa pentru păcatele mele asupra Sa. Cred în Isus. Cred că este Fiul Tău. Cred că a murit şi a înviat din morţi după trei zile. Vino în viaţa mea şi salvează-mă. Mulţumesc. Te iubesc. Îţi dau viaţa mea. Fă-mă persoana care vrei Tu să fiu. Mulţumesc pentru că m-ai iertat de păcate. În Numele lui Isus mă rog.”
Dacă te-ai rugat această rugăciune, atunci anunţă-ne lasându-ne un mesaj. Ne vom ruga pentru tine.
Dumnezeu să te binecuvinteze.

Sammy Tippit

